Polita de Asigurare contra Dezastrelor


PAD sau Polita de Asigurare contra Dezastrelor a intrat in viguare si este obligatorie inca din 2011. Legea enumera in mod clar situatiile pentru care nu se acorda despagubiri: locuinte construite in zone in care organele in drept au interzis acest lucru prin acte publice sau comunicate asiguratului; prabusirea cladirilor exclusiv ca urmare a defectelor de constructie, chiar daca are legatura cu producerea unui risc asigurat; cheltuielile de cazare provizorie pana la refacerea locuintei care face obiectul asigurarii PAD si care a fost avariata in urma producerii unui risc acoperit; asiguratul/contractantul nu si-a indeplinit obligatiile decurgand din contract. In declaratiile contractantului/beneficiarului sau ale reprezentantilor acestuia, care au stat la baza incheierii contractului de asigurare sau care sunt facute cu ocazia cererii de despagubire ori cu oricare alt prilej, se constata neadevaruri, falsuri, aspecte frauduloase, exagerari sau omisiuni care conduc la inducerea in a asiguratorului care a eliberat PAD.
In cazul in care omiteti sa incheiati aceasta polita de asigurare, veti fi sanctionat contraventional cu o amenda cuprinsa intre 100 si 500 de lei. Pe langa aceasta, va veti afla in situatia in care nu veti putea beneficia de nici un fel de despagubiri in cazul producerii unuia din cazurile fortuite enumerate de lege. Daca detineti deja o asigurare obligatorie, puteti incheia suplimentar o asigurare facultativa pentru a acoperi intreaga valoare a cladirii si a bunurilor pentru riscurile solicitate de dumneavoastra. In cazul in care nu detineti inca o polita de asigurare obligatorie, puteti incheia doar o asigurare facultativa, asigurare care va acoperi toate riscurile si nu veti mai fi nevoit sa incheiati doua polite de asigurare. Va sfatuiesc sa alegeti o fima care acopera cat mai multe riscuri la un pret mai mic si are un istoric bun al despagubirilor. Aici broker de asigurari online iţi pune la dispoziţie un serviciu de asigurare a locuinţei direct din faţa calculatorului. In cazul in care cautati o polita de asigurare obligatorie, pe acest site veti putea gasi cea mai ieftina asigurare si cele mai bune servicii! Asigurarea locuintei si a bunurilor continute de aceasta este, de departe, cea mai importanta asigurare pe care o puteti incheia! 

Icoana Facatoare de Minuni pe Strada Dealului


Într-o lune în care femeile cauta cât mai multe metode contraceptive pentru a scapa de sarcinile nedorite, iata ca la Sibiu exista un loc în care rugaciunile femeilor care nu pot avea copii se aud luni seara cu mare credinta. La biserica de pe Strada Dealului, icoana „Maica Domnului Îndrumatoarea”, de când a fost adusa, în noiembrie 2008 a facut deja câteva minuni. Multi considera icoanele mai mult valori artistice si istorice, decât ca obiecte purtatoare de har. Mirajul icoanelor îl simt însa adevaratii credinciosi care vad în icoane întretinerea dialogului continuu cu Dumnezeu si cu toti sfintii. Icoana „Maica Domnului Îndrumatoarea” din Biserica de pe Strada Dealului - biserica ce poarta hramul Sf. Ioan Iacob si Maica Domnului Îndrumatoarea este o reproducere dupa o icoana care îsi are începuturile în urma cu 400 de ani la Muntele Sfânt, la Manastirea Xenofort si apoi adusa în România la Manastirea Mihai Voda din Bucuresti. În Sibiu, icoana „Maica Domnului Îndrumatoarea” a fost adusa în 15 noiembrie 2008 si a fost primita de sibieni printr-o ceremonie speciala la care au participat sute de credinciosi, iar a doua zi, „de dimineata pâna seara, de era coada pâna la intersectia cu Transilvaniei. 

Au tot venit oamenii ca sa se închine” îsi aduce aminte parintele Catalin Dumitrean, slujitor la biserica din Dealului. De atunci, în fiecare zi de luni, de la sase seara, oamenii vin si se roaga cu speranta realizarii celor mai mari probleme din viata lor. Icoana „este vestita pentru ajutorul care îl da Maica Domnului femeilor sterpe, neroditoare si pentru împacarea si linistea în familie si pentru gasirea unui partener de viata crestin” ne spune parintele Catalin Dumitrean. Paraclisul special al icoanei si Acatistul Bunei Vestiri sunt citite în serile de luni pentru ca Maica Domnului Îndrumatoarea sa aduca îndurare si sa trimita ajutor celor care se roaga. Rugaciunile sunt citite în fata icoanei atât de preoti veniti si de la alte biserci din Sibiu, cât si de enoriasi. Contrar asteptarilor, tinerii sunt cei mai multi în cautarea ajutorului divin. Serile de luni sunt arhipline, mai ales de „tinerii cu neputinte si nerealizari”, spune preotul Catalin Dumitrean. Vin barbati care au relatiile subrede, vin femei care nu pot sa dea nastere unui copil. 

A.D.are 26 de ani si vine de aproape o luna la biserica din Strada Dealului sa participle la rugaciunea speciala de luni. Deja a învatat cântarile speciale ale serii, pe care le cânta cu mare credinta: „Se vorbeste în oras de minunile pe care le-a facut icoana, si am venit si eu, pentru ca am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu mai mult decât oricând. Relatia mea cu sotul s-a schimbat de când stie ca nu pot face copii. Eu ma rog pentru liniste în familie si pentru un prunc”, ne zice A.D. cu lacrimi în ochi. Întrebat parintele de ce trimite astfel de pedepse D-zeu la unele femei, preotul Dumitrean ne spune: „Nu este o pedeapsa dumnezeiasca. Pedeapsa lui Dumnezeu este dupa Judecata. Dar poate fi un blestem mostenit din parinti sau stramosi din cauza unor pacate mari”. De asemenea, infertilitatea poate fi o consecinta a trupului si a sufletului: „Infertilitatea vine din cauza unor pacate sufletesti care ataca trupul”. Din noiembrie pâna acum, „zeci de persoane au venit sa-mi multumeasca la spovedit. Rugaciunea la icoana, a adus liniste în familiile cu certuri, dar avem si tineri care s-au cununat” spune Catalin Dumitrean.

Operatie de Ridicare a Sanilor


Zona pieptului este extraordinar de importanta pentru orice doamna si domnisoara, pentru ca in mod cert sanii pot iesi in evidenta in aproape orice situatie. Iar aceasta poate insemna un lucru pozitiv, sau din contra, ceva cu adevarat negativ. Dupa o anumita varsta forma sanilor incepe sa se schimbe datorita greutatii acestora. Pentru unele doamne dupa 30 de ani, pentru altele dupa 35 de ani sanii nu mai sunt ce erau o data, ci acum sunt mai lasati, iar aspectul lor nu mai este unul incantator. De aceea, cele mai multe doamne apeleaza la o operatie ridicare sani. Care sunt motivele pentru care se apeleaza la o astfel de interventie chirurgicala estetica? In primul rand, pentru ca prestanta lor in societate si, mai ales la locul de munca, este pusa la indoiala. Se considera ca ar fi o persoana inaintata in varsta, care ar trebui usor usor sa se retraga in sanul familiei, sa se ocupe mai mult de copii.

Dar de fapt pe la varsta de 35 de ani cele mai multe dintre doamne se realizeaza profesional, iar pentru a se mentine la acelasi nivel sau chiar mai sus simt nevoia unei schimbari corporale. Mai exact, o readucere a corpului la forma sa initiala. In al doilea rand, sunt din ce in ce mai multe doamne care nu pun accentul pe pererile societatii, pe ceea ce cred unii si altii despre propria persoana, ci doresc o operatie de ridicare a sanilor doar din punct de vedere estetic. Pentru ca pur si simplu doresc sa se simta ca la 20 de ani, pentru ca se simt ca la 20 de ani, dar corpul lor din pacate nu mai este acelasi. Acesta este tipologia de persoane care in momentul in care se uita in oglinda vor sa vada o persoana frumoasa, cu un aspect incantator, numai ca acest lucru nu se mai poate realiza decat printr-o operatie estetica.

Cine iti Poate Intelege Defectele...


Oamenii sunt nuferi in devenire. Suntem noroi, traim in noroi, dar cu totii suntem potentiali nuferi. Fara  nici o exceptie! Trebuie doar sa iubim, ca sa devenim nuferi! Nu exista ceva mai simplu! Dar ca sa iubesti si sa nu fugi cand suferi, sa nu iti fie teama sa suferi, iti trebuie curaj, iar lumea este plina de lasi. Un om care are curaj, nu este un om lipsit de teama, el accepta provocarea transformarii sale spirituale. Dar lumea e plina de lasi, care cum dau de suferinta, fug de rup pamantul. Ei sunt deja morti, sufletul lor mai are o suflare. Nimeni nu iti poate intelege defectele daca nu si-a eliberat sufletul din inchisoarea in care il tine eul sau, caracterul sau, daca nu s-a eliberat de prejudecatile care tin sufletul legat ca-ntr-o camasa de forta... nimeni nu iti poate intelege defectele daca nu este constient ca defectele sunt doar o afectiune a mintii, o boala a ratiunii, o obisnuinta cronica de a trai dormind. Nimeni nu va intelege ca defectele nu sunt ale sufletului, decat daca s-a inteles intai pe ea insasi. Bunatatea veritabila ce apare ca urmare a intelegerii fenomenului aparitiei si manifestarii defectelor, doar ea iti confera capacitatea de a nu condamna nici un om pentru defectele sale, doar ea iti deschide mintea si te face sa iti dai seama ca sufletul nu are defecte, este perfect.

Exact asa cum l-a creat Dumnezeu. Dar la aceasta bunatate veritabila nu poti ajunge decat prin iubire autentica. Acum, abia acum ii pot da un raspuns adevarat, care a trecut prin focul curatitor al experientei, afirmatiei de acum un an si jumatate, cand mi-a spus ce fel de femeie isi doreste. Nici o femeie nu va putea sa ii inteleaga defectele, daca nu il va iubi cu adevarat. O femeie i-ar putea accepta defectele, ca moneda de schimb pentru iubirea lui pentru ea, ori ca moneda de schimb pentru avantajele pe care le-ar avea de pe urma pastrarii unei relatii cu el, ori pentru teama de a nu-l supara ca sa nu-l piarda, fiindca nu are pe nimeni altcineva care sa o iubeasca, sau ca moneda de schimb pentru toate acestea la un loc. Cert este ca acea femeie nu ii va intelege defectele, ci i le va accepta, si este o diferenta ca de la cer la pamant. intre a intelege si a accepta. Multe relatii merg inainte pe acest fundament, al acceptarii defectelor celuilalt, dar aceasta nu este si nu va reprezenta niciodata intelegerea defectelor, pentru ca intelegerea vine numai cu iubirea. 

Daca iubesti, intelegi, daca nu iubesti, accepti, nu intelegi. Iubirea te conduce la intelegerea motivului aparitiei, dar si la intelegerea manifestarii defectelor, nu la acceptarea lor. Dar eu vin si ii spun ca nu isi doreste asa ceva, nu isi doreste decat sa gaseasca o persoana conform unui sablon masculin, tipic, si in plus, sa ii accepte defectele. Doar atat. De aceea Psata Andreea  a invocat divinitatea  sa “isi clarifice calea” fiindca stie ca e o domnisoara batrana si vrea sa se marite, pe 10 iulie cand a invocat ea divinitatea era prietena lui Daniel Iancu, iar daca ar fi fost indragostita de el, avea clarificata calea, nu asta i-ar fi cerut divinitatii, pentru ca atunci cand iubesti ai o claritate pe care nu o poti avea daca nu iubesti. Daca nu si-ar mai fi putut lua ochii de la el, ca in piesa de mai jos, atunci ar fi avut claritatea a ceea ce simte. Calea, singura cale este cea a iubirii. Nu exista alta. Este preferabil ca el sa  fie indragostit lulea, de femeia pe care si-o alege, ca Bruce Willis de ex., care s-a indragostit lulea de un fotomodel, si nu poate  sa isi “ia mainile de pe ea”. Stiu ca e doar problema lui, dar pentru ca mi-a spus ce fel de femeie isi doreste, ii spun parerea mea, cam tarziu ce-i drept... dar am spus-o.

Cum sa ai Gene False Individuale pentru o Lunga Perioada de Timp


Genele false individuale sunt o minunatie in ceea ce priveste aspectul facial al unei doamne. Genele false ofera un plus de senzualitate, o frumusete aparte, ce vor incanta privirile celor din jur indiferent de zi sau moment al zile. De aceea, este nevoie de o atentie sporita din momentul in care le aplicati pana ce le indepartati. Iar pentru a le avea in aceeasi stare ca si in momentul punerii lor, va oferim cateva sfaturi pentru gene individuale de invidiat pentru o perioada cat mai indelungata. In primul rand, din moment ce ti-ai pus gene false individuale evita sa te mai demachezi cu demachiantul clasic, deoarece acesta este realizat din substante grase care pot ataca gelul cu care au fost montate genele false, iar in cel mai scurt timp acestea se pot desprinde. De aceea este recomandat sa te demachezi cu un demachiant special pentru gene false. Curata la fel de bine precum si demachiantul clasic, numai ca nu ataca gelul folosit si nu exista posibilitatea caderii premature a genelor. A nu se folosi o cantitate foarte mare de adeziv pentru prinderea genelor.
 

Avand in vedere ca gelul pentru prinderea genelor false este extrem de puternic, acesta trebuie aplicat in cantitate moderata. De aceea, este indicat ca montarea genelor false pe pleoape sa se faca doar intr-un salon de infrumusetare profesionist, de catre un specialist in domeniu, care va sti sa aplice cantitate necesara pentru a nu afecta ochiul si nici genele tocmai aplicate. Durata de viata a acestui tip de gene false este de 3 saptamani, dar atentia asupra lor trebuie sa fie una deosebita. Astfel ca, in momentul in care te speli pe fata, trebuie o concentrare deosebita penru a nu le denatura. In plus,  a se evita intrutotul contactul cu apa sarata. Practic, daca esti la mare si te-ai dus cu gene false, atunci acestea vor avea cu siguranta de suferit. Daca nu vor cadea in cateva zile, aspectul acestora nu va mai fi deloc unul incantator nici daca le vei da cu rimel. Intreaba specialistul daca le poti da cu rimel pentru un plus de aspect. Unele gene false nu au caracterisitica de a suporta rimel pe suprafata acestora, de aceea specialistul in domeniu iti va spune inca de la inceput ca respectivele gene false nu trebuiesc date cu rimel, rimelul putand avea efecte nedorite si in loc de gene false impecabile, vei avea gene false de care iti vei dori sa scapi in cel mai scurt timp.

Bac si Expozitii


Vreo 10 ani am lipsit din viata mea. Imi amintesc vag ca ma mai vizitam din cand in cand, in cate un weekend, perioada in care, de fapt, abia asteptam sa vina ziua de luni si sa dispar iar la ale mele. Astfel, sambata faceam curatenie in toata casa si, in felul acesta, nu aveam treaba cu nimeni din casa si cam toata duminica ma certam cu sotia pe tema bisericii si a nevoii sau necesitatii de a merge acolo. E drept, nu pot spune ca au fost chiar 10 ani pierduti, caci de baiatul mai mare cel putin 2 ani m-am ocupat chiar eu, sotia mea facandu-si studiile. Dar, oare, m-am ocupat cu-adevarat? Sau doar am pretins ca am facut-o. Au fost cateva seri in care am iesit cu el la cate o plimbare si i-am vorbit despre cer, despre planete, despre Dumnezeu si despre vise. Insa, mai mult de-atat nu cred ca am facut. Multa vreme, amintidu-si de aceste plimbari, baiatul meu m-a rugat sa repetam figura. Dar n-aveam chef. Alergam toata ziua cu doua telefoane la aceeasi ureche, iar acasa abia mai stateam in picioare. Asa ca, la un moment dat, ma prefaceam ca nu mai aud si nu mai vad pe nimeni. Sunt convins ca daca as fi tinut-o in alergarea aceea dupa bani (care, oricum, nu mi-au ajuns niciodata), azi as fi fost acelasi individ sec, fara chef, cu cearcane adanci in jurul ochilor, ciufut si chinuit.


Dupa parerea mea, educatia unui copil pleaca, intr-o proportie de 99 la suta, de la aceste intalniri pe care parintele le are cu copilul. Intalniri fructificate prin discutii frumoase, discutii care au rolul de a atrage atentia copilului asupra intensitatii vietii, valorizand-o in ochii lui. A-l inscrie si a-l duce pe copil la scoala nu inseamna mare lucru. Foarte multi parinti se limiteaza la asta, de parca brusc copilul nu ar mai fi al lor, ci al scolii, si culmea, se bat dupa aceea cu pumnii in piept strigand ca ei s-au ocupat de educatia copilului lor. Scoala e doar un mijloc de socializare (concurenta jucand rolul principal) si de impunere a unui ritm de invatare. Dar invatarea se face acasa, nu la scoala. Iar copilul va fi cu atat mai interesat de propria educatie, cu cat parintele a sadit in el acest sambure de interes. Caci daca parintele isi abandoneaza copilul in fata calculatorului sau a tv-ului, cu siguranta va obtine un feed back pe masura. Si se vede foarte clar ca asta s-a intamplat cu noua generatie, ca liceenii de azi au fost realmente abandonati in fata monitoarelor si, chiar mai mult, au fost incurajati spre a fi fermecati cu totul de ele. Personal, ma simt foarte vinovat pentru anii trecuti, cu atat mai mult cu cat sunt si am fost constient de greseala pe care am facut-o. De aceea, de la o vreme am inceput sa-mi iau copiii de manuta si sa-i plimb ore in sir, discutand cu ei, intrand in fiecare biserica sau cladire cu valoare istorica ce ne iese in cale (si sunt atatea in Cluj), vizitand expozitii, etc. Sper sa nu ma las prea curand de sportul asta. Fiindca stiu ca bac-ul, pentru copiii mei, a inceput deja.

Tatic de Baiat


Cand devii tatic esti cel mai fericit om. Cand devii tatic de baiat, esti cel mai fericit om din lume. Iti imaginezi deja cum o sa iesi cu el la un fotbal, cum o sa ii decorezi camera cu steagul echipei favorite inainte sa invete sa vorbeasca ca sa fii sigur ca nu ii trece prin gand sa devina fan al rivalilor, cum cele mai frumoase fete din liceu si facultate o sa fie prietenele lui si cum, peste ani, te vei uita la el si iti vei spune ca asa aratos erai si tu in tinerete. Sa fim sinceri, mamica si planurile ei sunt adesea excluse din acest viitor imaginat. Bineinteles ca ea o sa il hraneasca si o sa il certe cand uita sa se spele pe maini sau pe dinti, o sa mearga la plictisitoarele sedinte cu parintii si o sa il ajute sa isi faca temele. Dar cam atat, nu? Total gresit. Mamica are mai multe planuri decat iti imaginezi cu baietelul vostru. Vei iesi cu el la fotbal insa abia peste multi ani pentru ca majoritatea femeilor cred ca este periculos ca un copil sa alerge dupa o minge pe un teren! In camera lui va trona steagul alaturi de multe poze in rame roz cu el mic si gol, alese bineinteles de mamica lui. Degeaba o sa aiba cele mai frumoase prietene, e suficient sa vi le prezinte o data ca sa fie terorizate de potentiala soacra si sa nu le mai vedeti prea curand. Nici macar evenimentele relativ importante din viata lui nu vor putea fi controlate. Daca la botez  am avut cateva printese venite sa inveseleasca atmosfera, la taierea motului a fost o armata de oameni, printre care trei ursitoare extrem de colorate care i-au urat toate cele bune. Stiu ca e un pic cam devreme sa sper la o petrecere cu bere si mititei dar nu imi imaginam asa multe zane. Pana si tortul era decorat cu o imagine din Frumoasa si Bestia, un desen foarte masculin... Nu ma intelegeti gresit, ursitoarele erau extrem de frumoase dar nu vreau ca idealul feminin pentru baietelul meu sa includa o bagheta magica si un coif lucios!